Târgul de Carte Gaudeamus – 27.11.2009, Bucureşti
Noiembrie 30, 2009
Online Business Forum – 24.11.2009, Târgu Mureş
Noiembrie 26, 2009
Săptămâna Globală a Antreprenoriatului – 19.11.2009, Bucureşti
Noiembrie 26, 2009
Fotografii publicate cu permisiunea GEA Strategy&Consulting.
Online Business Forum 3: Poziționare şi comunicare strategică web
Noiembrie 6, 2009
FPP şi Underclick.ro te aşteaptă la cea de-a treia ediţie a Online Business Forum din 2009 : Târgu Mureș, 24 Noiembrie (Hotel Continental, sala de conferințe). Participarea este gratuită, în baza unui formular de înregistrare ce poate fi accesat pe site-ul oficial al evenimentului, la www.obf.ro.
După succesul înregistrat de primele două ediții la Brașov si Pitești, OBF își continuă road-show-ul în orașele din România, prin abordarea mai amplă a laturii practice şi prin dezvoltarea abilităților pentru IMM-uri. Evenimentul de la Târgu Mureș este centralizat pe dezvoltarea subiectelor legate de poziționare, comunicare strategică, planificarea acestora în funcție de specificul domeniului, pe termen imediat şi mediu, creativitate şi măsurarea tuturor acțiunilor de comunicare prin indicatori.
Conferința-atelier organizată de Fundaţia Post Privatizare şi Underclick.ro îşi propune să sprijine întreprinderile mici şi mijlocii, mai ales în contextul economic actual, prin atragerea atenţiei asupra beneficiilor deosebite ale utilizării Internetului şi instrumentelor online în general în dezvoltarea afacerilor. Specialişti în marketing, comunicare şi afaceri online vor fi la dispoziţia întreprinzătorilor pentru a oferi răspunsuri la întrebările legate de avantajele utilizării mediului online în strategia de comunicare a firmelor, în special în contextul actual al mediului de afaceri românesc. Péter Barta – director Executiv FPP, Claudiu Gămulescu – manager al Underclick.ro, Călin Fusu – manager Neogen.ro, Ioana Anescu – IAB România, Mugur Frunzetti – antreprenor online, Corina Ciocan – manager Kashmir.ro şi Codruț Precup – manager Markinstinct.ro , sunt invitaţii care vor încerca, cu participarea activă a întreprinzătorilor, să evidenţieze în mod practic avantajele de business ale includerii mediului online în dezvoltarea unei strategii de comunicare de business.
Conferinţa este organizată de Fundaţia Post Privatizare şi Underclick.ro, parteneri fiind Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Banca Transilvania şi Camera de Comerţ şi Industrie Mureș. Evenimentul este susţinut de partenerii media Neogen.ro, portalul pentru IMM-uri esimplu.ro, Mures.ro şi este sprijinit de Vitality Media, DWD, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet, Asociaţia Naţională pentru E-Commerce şi Mark Instinct.
Despre Fundaţia Post Privatizare
Fundaţia Post Privatizare (FPP) – este o instituţie administrată în comun de Comisia Europeană şi Guvernul României, instituţie constituită ca persoană juridică română, apolitică şi non-profit, având ca scop susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital majoritar privat din România. Din martie 2009, Fundaţia Post Privatizare a fost desemnată unul din cei doi fondatori ai Fondului Român de Contragarantare, alături de Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Despre Underclick.ro
Underclick.ro – este o instituţie privată şi brandul sub care acţionează mai multe companii care furnizează consultanţă în management, marketing, comunicare online, comerţ electronic şi dezvoltare durabilă a afacerilor prin Internet. În ultimii 5 ani, a rulat peste 200 de clienţi privaţi, IMM şi corporate, a atras peste 300 de oameni în programe de consultanță, training, coaching în afaceri online şi a organizat numeroase evenimente pentru promovarea mediului online.
Pentru informaţii suplimentare şi programul detaliat al conferinţei, puteţi accesa direct site-ul acesteia, la www.obf.ro sau ne puteţi contacta direct, la una dintre cele două adrese de mai jos :
Alina Coman – Fundaţia Post Privatizare
coman.a@postprivatizare.ro
Claudiu Gămulescu – Underclick.ro
claudiu.gamulescu@underclick.ro
Ai întrebări despre fondurile structurale? Contactează-ne!
Noiembrie 3, 2009
Începând cu luna noiembrie 2009, Fundaţia Post Privatizare pune la dispoziţia întreprinzătorilor sau potenţialilor întreprinzători interesaţi de accesarea fondurilor structurale disponibile pentru România un nou serviciu – consultanţă online.
Astfel, solicitările de informare sau clarificare referitoare la procesul de elaborare a cererilor de finanţare, la scrierea de proiecte sau la orice alt aspect legat de accesarea fondurilor europene vor primi răspunsuri avizate din partea consultantului Aurelia Munteanu, care s-a alăturat recent echipei FPP. Consultantul pe fonduri structurale este accesibil prin intermediul portalului pentru IMM-uri esimplu.ro, urmând acest link.
Aurelia Munteanu este consultant cu experiență în sectorul privat, ONG și al administrației publice, având cunoștințe solide în domeniul fondurilor pre-structurale și structurale pentru dezvoltarea întreprinderilor și creșterea capacității administrative a ONG-urilor și autorităților publice. Aurelia are experienţă în domenii precum: reglementări ale UE/României, elaborarea documentațiilor pentru finanțarea proiectelor, evaluare de proiecte, directive și proceduri pentru evaluare și implementare scheme de grant. De asemenea, Aurelia este implicată în activități specifice legate de sectorul IMM, inclusiv cadrul legal, și în funcționarea diferitelor autorități publice centrale și locale în România şi are experiență în managementul proiectelor și în activități de coordonare, inclusiv instruire și campanii de conștientizare și promovare la nivel regional cât și național. Datorită experienței acumulate în implementarea fondurilor de pre-aderare și a rezultatelor obținute în calitate de consultant, Aurelia Munteanu a fost selectată de către Delegația Comisiei Europene la București pentru a urmări procesul de evaluare a schemei de grant pentru investiții în dezvoltarea afacerii, în cadrul programului Phare 2001, Coeziune Economică și Socială, în calitate de observator şi evaluator independent.
Vă aşteptăm întrebările legate de accesarea fondurilor structurale şi vă dorim mult succes!
FPP participă din nou la Global Entrepreneurship Week
Noiembrie 2, 2009
Ediţia din acest an a Săptămânii Globale a Antreprenoriatului (Global Entrepreneurship Week sau, pe scurt, GEW) va fi celebrată la nivel mondial în perioada 16-22 noiembrie 2009. România va fi reprezentată şi în acest an, prin intermediul celor trei gazde la nivel naţional: Junior Achievement România, GEA Strategy & Consulting şi Fundaţia Gentica.
În cadrul Ediţiei GEW România din acest an, GEA Strategy & Consulting şi Fundaţia Post Privatizare, cu sprijinul portalului esimplu.ro, vor organiza cea de-a doua ediţie a conferinţei Administraţia publică, întreprinzătorii privaţi şi societatea civilă: un parteneriat pentru promovarea antreprenoriatului în România. Conferinţa va avea loc în data de 19 noiembrie, la Hotel Marriott Bucureşti, Sala A, cu începere de la ora 9:00. Participarea este gratuită, în baza formularului de înregistrare.
Evenimentul reuneşte, ca şi în prima ediţie, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale şi membri ai comunităţii de afaceri şi sociale. Dacă prima ediţie a vizat politicile şi programele publice, pe de o parte, şi iniţiativele private pentru dezvoltarea antreprenoriatului, pe de altă parte, ediţia din acest an doreşte o abordare mai pragmatică prin prezentarea unor cazuri practice de sprijin a iniţiativelor antreprenoriale locale (microîntreprinderi, start-up-uri, ONG-uri) din mediul urban şi rural, prin intermediul bugetului naţional şi fondurilor structurale.
Evenimentul doreste să prezinte în mod concret căi de sprijinire a iniţiativelor antreprenoriale din mai multe domenii, accesul antreprenorului român la finanţare, puncte de vedere ale instituţiilor finanţatoare şi impresii ale antreprenorilor beneficiari.
Puteţi consulta pe această pagină agenda conferinţei; de asemenea, formularul de înregistrare este disponibil aici.
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Cătălina Neagu – Project Manager, GEA Strategy & Consulting, email catalina.neagu@geaconsulting.ro, telefon 031 805 35 88/ 0753 048 557, fax 031 805 35 91.
De asemenea, puteţi accesa pagina dedicată de pe site-ul oficial Global Entrepreneurship Week România.
Mai multe detalii privind mişcarea Global Entrepreneurship Week pot fi accesate pe site-ul oficial, la www.unleashingideas.org.
Plan IT! – Iaşi, 29.10.2009
Noiembrie 2, 2009
Aplică networking-ul ca instrument de planificare în afaceri!
Noiembrie 2, 2009
Peste 100 de întreprinzători au răspuns invitaţiei FPP şi Underclick.ro de a participa la Plan IT ! Atelier de strategie şi planificare în afaceri pentru IMM-uri, care a avut loc pe 29 octombrie, la Iaşi, fiind primul eveniment de acest gen axat pe planificarea afacerilor în rândul întreprinderilor mici şi mijlocii, mai ales date fiind turbulenţele prin care trece acum mediul economic românesc.
Invitatul special al evenimentului a fost Filipe Carrera, renumit trainer şi consultant internaţional, care a susţinut o sesiune intitulată “The Art of Networking – Beating the Crisis”. Expert în e-business, e-learning şi marketing, Filipe Carrera a răspuns împreună cu participanţii, timp de două ore, întrebării “De ce să facem networking?” “Am ajuns într-un punct în care nu mai putem evolua fără ajutorul altor persoane. Tocmai de aceea networking-ul este atât de important şi trebuie să învăţăm să ne folosim de el”, a explicat acesta.
Importanţa planificării în afaceri prin diferite instrumente şi soluţii aflate la dispoziţia oamenilor de afaceri a fost susţinută şi de ceilalţi invitaţi la conferinţă. Vorbind despre arhitectura planificării afacerilor orientate şi către mediul online, Claudiu Gămulescu, General Manager al Underclick.ro, a explicat : “În site-urile voastre nu e vorba despre voi . Foarte puţini fac cercetare, deci nu folosesc instrumentele adecvate. În plus, mulţi sar peste etape şi lansează produsul web fără să fie pregătiţi”, a explicat Gămulescu.
Alte două instrumente care pot contribui la creionarea unei strategii de afaceri coerente în această perioadă sunt reprezentate de SEO (search engine optimization) şi portalul pentru IMM-uri esimplu.ro. « O poziţionare profitabilă la căutări înseamnă creşterea de trafic specific. Prin această poziţionare se dezvoltă awareness-ul”, a explicat Gabriel « Krumel » Curcudel, fondator Advert Point. Péter Barta, directorul executiv al Fundaţiei Post Privatizare, a reiterat importanţa prezenţei online şi interacţiunii în mediul virtual subliniată de antevorbitori: “Portalul esimplu.ro joacă rolul de piaţă virtuală – puteţi folosi portalul, printre altele, pentru a vă promova serviciile sau produsele şi, de ce nu, să interacţionaţi cu potenţialii beneficiari şi să vă creşteţi expunerea. [...] De asemenea, biblioteca noastră virtuală conţine peste 2000 de documente care cuprind tot ceea ce aveţi nevoie efectiv pentru derularea de mici afaceri ».
Nu în ultimul rând, Narcisa Mocanu – Regional Partner Account Manager, Microsoft Euga, şi Aurelia Munteanu – Consultant, Bergmann Consult, au prezentat participanţilor oportunităţile pe care le reprezintă diferitele programe de accesare a fondurilor structurale, precum şi greşeli de evitat în completarea cererilor de finanţare în acest sens.
“Plan IT! Atelier de strategie şi planificare în afaceri pentru IMM-uri” a fost un eveniment organizat de Fundaţia Post Privatizare şi Underclick.ro, cu sprijinul JCI Iaşi, Congresul Naţional JCI România, Banca Transilvania, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi al partenerilor media: portalul pentru IMM-uri esimplu.ro, ziaruldeiasi.ro, 360city.ro, afaceri.ro, iasinet.ro, firme.ro, plandeafacere.ro, managementul-proiectelor.ro, asigurari.ro, cursul.ro, oamenidinonline.ro şi finantare.ro.
Despre Fundaţia Post Privatizare (FPP)
Fundaţia Post-Privatizare (FPP) – este o instituţie administrată în comun de Comisia Europeană şi Guvernul României, instituţie constituită ca persoană juridică română, apolitică şi non-profit, având ca scop susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital majoritar privat din România. Din martie 2009, Fundaţia Post Privatizare a fost desemnată unul din cei doi fondatori ai Fondului Român de Contragarantare, alături de Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Despre Underclick.ro
Underclick.ro – este o instituţie privată şi brandul sub care acţionează mai multe companii care furnizează consultanţă în management, marketing, comunicare online, comerţ electronic şi dezvoltare durabilă a afacerilor prin Internet. În ultimii 5 ani, a rulat peste 200 de clienţi privaţi, IMM şi corporate, a atras peste 300 de oameni în programe de pregătire în afaceri online şi a organizat numeroase evenimente pentru promovarea mediului online.
Fotografii de la conferinţă şi date de contact sunt disponibile aici.




