Fundaţia Post-Privatizare sprijină lansarea cărţii lui Gabriel Biriş
Ianuarie 13, 2012
Fundaţia Post-Privatizare organizează lansarea cărţii “ Despre Fiscalitate, Competitivitate şi Bun Simţ”, semnată de Gabriel Biriş, membru fondator al casei de avocatură Biriş Goran. Cartea va fi lansată pe data de 18 ianuarie, la Hotel Intercontinental, Sala Fortuna, începând cu orele 18.00.
Lansarea va fi urmată de o serie de discuţii libere, precum şi de o sesiune de autografe.
Această apariţie editorială face parte din colecţia Business a Editurii Universul Juridic şi este o publicaţie originală „2 în 1”: Despre Fiscalitate şi Competitivitate – Principii, Probleme, Soluţii;
- Despre Fiscalitate şi Bun simţ – Opinii ale autorului în media românească. Lucrarea este prefaţată de dl. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României şi de dl. Florin Pogonaru, Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
La lansare vor participa şi vor vorbi, alături de autor, Dl. Peter Barta, Director Executiv FPP, Dl. Marius Ghenea, Preşedinte Fit Distribution şi Dl. Nicolae Cârstea, Preşedinte UJ.
Gabriel Biriş este cunoscut drept unul dintre experţii în fiscalitate pe plan naţional, cu experienţă de peste 14 ani, şi este specializat pe toate sectoarele acestui domeniu, cum ar fi consilierea privind structurile onshore şi offshore, cel vamal şi leasing.
A participat şi la consultări cu Ministerul de Finanţe cu privire la elaborarea modificărilor la Codul Fiscal. Înainte de a fonda Biriş Goran în 2006, el a lucrat pentru casele de avocatură Salans şi International Haarmann Hemmelrath, pe acelaşi domeniu.
“Am decis să sprijinim acest proiect convinşi fiind că şi în România putem avea şi este necesar să avem o legislaţie fiscală competitivă care va ajuta întreg sectorul economic să fie caracterizat de bunăstare şi creşteri semnificative în toate segmentele sale de activitate. Mai mult, această carte este un ghid de soluţii practice, facile, care pot fi uşor aplicabile”, susţine Peter Barta, Directorul Executiv al Fundaţiei Post-Privatizare.
Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile, şi se face prin confirmarea prezenţei, până pe data de 17 ianuarie, la una din următoarele adrese de email: pr@postprivatizare.ro sau marketing@universuljuridic.ro
Persoana de contact:
Mădălina Marin
Tel. 0748. 138.371
IMM-urile din România sunt sprijinite să acceadă la finanțare
Iulie 19, 2011
Fundația Post-Privatizare și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii au încheiat recent un protocol ce vizează informarea în mod corect cu privire la produsele de garantare deja existente pe piață, precum și proiectarea unor noi instrumente financiare adecvate nevoilor de finanțare ale IMM-urilor din România.
Sursele posibile de finanţare şi soluţiile de business pentru IMM-uri
Mai 25, 2011
Sursele posibile de finanţare şi soluţiile de business pentru IMM-uri vor fi analizate de antreprenori, bancheri şi reprezentanţi ai Guvernului la noua ediţie a conferinţei Mediafax Talks about SMEs, pe care Mediafax o organizează împreună cu Fundaţia Post-Privatizare joi, 26 mai.
[Mai mult]
FPP este partener Timişoara Business Days
Martie 22, 2011
Fundaţia Post-Privatizare este partener la primul eveniment din seria Business Days 2011 care debutează în Timişoara în perioada 30-31 martie şi va cuprinde o serie de 4 conferinţe, 14 workshopuri şi o suită de 38 de speakeri de top: antreprenori de succes din mediul de afaceri local şi naţional, top manageri de elită, specialişti renumiţi, traineri de succes şi speakeri motivaţionali, printre care amintim: Marius Ghenea (Arena Leilor), Florentin Banu (Banuinvest), Ovidiu Şandor (Modatim), Dan Bedros (Thales), Cristian Secosan (CEO Siemens), Răzvan Ogircin (AIMS TM), Andy Szekely (AS Training), Adrian Florea(Trend Consult), Constantin Stan (Ascendis), Dorel Grigore (Ascendis), Bogdan Comănescu (Accelera), Eusebiu Burcaş (Burcash), Marius Popa (Consilium), Mădălina Uceanu (Career Advisor), Sorin Vişan (IBM), Codrin Nicolau (RGC), Marius Georgescu (Microsoft), Ciprian Stăvar (Guerilla Marketing), Călin Biriş (Trilulilu), Mihaela Stroe (Acta NonVerbal), Raluca Partenie (Bosch), Virgil Zahan (Goldring), Dr.ing. Florin Munteanu (Centrul de studiu al complexităţii), Rodica Lupu (JCI), Cătălin Dogaru (PMI), Paul Martinellli (Beyound the Secret), Cristian Onetiu (LifeCare), Mircea Bălan (Agasi), Ovidiu Palici (Dale Carnegie), Mihai Stănescu (RoCoach), Vlad Stan (Seed Money), Călin Fusu (Neogen), Andrei Ionescu (Deloitte), Alex Massaci (PWC), Radu Ticiu (Incubatorul de afaceri Software din Timişoara). [Mai mult]
FPP a lansat Raportul Anual al Sectorului IMM, ediția 2010
Februarie 15, 2011
București, 15 februarie 2010 – FPP a lansat astăzi, în cadrul conferinței ”Mediafax Talks about SMEs”, Raportul Anual al Sectorului IMM, ediția 2010, ca parte a componentei activității sale dedicate îmbunătățirii mediului de afaceri, axat cu precădere pe întreprinderile mici și mijlocii. [Mai mult]
Mediafax și FPP organizează a doua ediție a „Mediafax Talks about SMEs”
Februarie 1, 2011
Strategiile de dezvoltare pentru IMM-uri în 2011 vor fi dezbătute de reprezentanţi ai autorităţilor şi de antreprenori la conferinţa Mediafax Talks about SMEs, pe care Mediafax o organizează împreună cu Fundaţia Post-Privatizare pe 15 februarie, de la ora 9.30, la Hotel Radisson BLU. [Mai mult]
FPP este co-organizator al conferinței Freelanceri.ro
Februarie 1, 2011
Fundația Post-Privatizare este co-organizator al celei de-a doua ediții a conferinței Freelanceri.ro: “Tu esti o afacere!” care va avea loc în data de 17 februarie 2011, la Cluj-Napoca, la Hotelul Golden Tulip Ana Dome. [Mai mult]
Fundația Post-Privatizare susține ecomTIM
Februarie 1, 2011
Fundația Post-Privatizare, cea mai importantă fundație pentru antreprenoriat din România, s-a alăturat partenerilor ecomTIM, prima conferință regională de e-commerce din România.
Conferința, care va avea loc în intervalul 9-10 februarie 2011 la Timișoara, este structurată în două zile de noutăți, sugestii și idei de dezvoltare a afacerilor online. Prima zi este dedicată conferințelor despre fenomenul e-commerce în România, iar cea de-a doua zi cuprinde două sesiuni de workshop-uri, desfășurate în paralel, adresate oamenilor de afaceri și marketer-ilor. [Mai mult]
Fundaţia Post-Privatizare a sprijinit Studiul Naţional de E-Commerce 2010
Ianuarie 20, 2011
Ediţia a cincea a Studiului Naţional pentru E-Commerce s-a desfăşurat în perioada martie-septembrie 2010 şi a fost realizat de către Underclick cu sprijinul Fundaţiei Post-Privatizare, în cadrul programului de sprijinire a activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii prin intermediul Internetului. [Mai mult]
FPP este partener How to Web
Noiembrie 2, 2010
Fundația Post Privatizare este partener al celei de-a doua ediții How to Web, eveniment desfășurat în 3-4 noiembrie 2010, la Hotel Intercontinental, începând cu ora 9:30. Acesta este cel mai important eveniment de antreprenoriat și tehnologie web din Euroa de Est și va reuni pe parcursul celor două zile aproximativ 500 de participanți din România, Serbia, Bulgaria, Israel, Franța, Norvegia, Polonia și Marea Britanie. Vor vorbi peste 30 de speakeri internaționali ale căror teme vor varia de la cloud computing până la finanțarea unui startup web. [Mai mult]




