FPP este partener How to Web
Noiembrie 2, 2010
Fundația Post Privatizare este partener al celei de-a doua ediții How to Web, eveniment desfășurat în 3-4 noiembrie 2010, la Hotel Intercontinental, începând cu ora 9:30. Acesta este cel mai important eveniment de antreprenoriat și tehnologie web din Euroa de Est și va reuni pe parcursul celor două zile aproximativ 500 de participanți din România, Serbia, Bulgaria, Israel, Franța, Norvegia, Polonia și Marea Britanie. Vor vorbi peste 30 de speakeri internaționali ale căror teme vor varia de la cloud computing până la finanțarea unui startup web. [Mai mult]
Studiu: Promovarea educaţiei antreprenoriale şi oportunităţi de finanţare
Septembrie 9, 2010
FPP publică studiul „Promovarea educaţiei antreprenoriale şi oportunităţi de finanţare”, care inaugurează o serie de lucrări adresate cu prioritate întreprinzătorilor, pentru informarea lor în domenii cheie ale dezvoltării antreprenoriale. Studiul este realizat de departamentul de politici pentru IMM-uri al FPP, pe baza unor date statistice reale şi a unor analize calitative de actualitate asupra sectorului IMM din Romania. [Mai mult]
FPP este co-organizator al conferinței Freelanceri.ro
Septembrie 1, 2010
Arhipelago și Fundația Post Privatizare organizează, în data de 23 septembrie 2010, un eveniment adresat freelancerilor, unic în România, care va avea loc în Parcul Științific și Tehnologic Tehnopolis din Iași, începând cu ora 12:30. [Mai mult]
Mediafax şi FPP organizează “Mediafax Talks About SMEs”
Mai 3, 2010
Mediafax şi Fundaţia Post-Privatizare organizează conferinţa Mediafax Talks about SMEs, care va avea loc în data de 18 mai, la Hotel Radisson Blu din Bucureşti, începând cu ora 9:30. [Mai mult]
Ai întrebări despre fondurile structurale? Contactează-ne!
Noiembrie 3, 2009
Începând cu luna noiembrie 2009, Fundaţia Post Privatizare pune la dispoziţia întreprinzătorilor sau potenţialilor întreprinzători interesaţi de accesarea fondurilor structurale disponibile pentru România un nou serviciu – consultanţă online.
Astfel, solicitările de informare sau clarificare referitoare la procesul de elaborare a cererilor de finanţare, la scrierea de proiecte sau la orice alt aspect legat de accesarea fondurilor europene vor primi răspunsuri avizate din partea consultantului Aurelia Munteanu, care s-a alăturat recent echipei FPP. Consultantul pe fonduri structurale este accesibil prin intermediul portalului pentru IMM-uri esimplu.ro, urmând acest link.
Aurelia Munteanu este consultant cu experiență în sectorul privat, ONG și al administrației publice, având cunoștințe solide în domeniul fondurilor pre-structurale și structurale pentru dezvoltarea întreprinderilor și creșterea capacității administrative a ONG-urilor și autorităților publice. Aurelia are experienţă în domenii precum: reglementări ale UE/României, elaborarea documentațiilor pentru finanțarea proiectelor, evaluare de proiecte, directive și proceduri pentru evaluare și implementare scheme de grant. De asemenea, Aurelia este implicată în activități specifice legate de sectorul IMM, inclusiv cadrul legal, și în funcționarea diferitelor autorități publice centrale și locale în România şi are experiență în managementul proiectelor și în activități de coordonare, inclusiv instruire și campanii de conștientizare și promovare la nivel regional cât și național. Datorită experienței acumulate în implementarea fondurilor de pre-aderare și a rezultatelor obținute în calitate de consultant, Aurelia Munteanu a fost selectată de către Delegația Comisiei Europene la București pentru a urmări procesul de evaluare a schemei de grant pentru investiții în dezvoltarea afacerii, în cadrul programului Phare 2001, Coeziune Economică și Socială, în calitate de observator şi evaluator independent.
Vă aşteptăm întrebările legate de accesarea fondurilor structurale şi vă dorim mult succes!
FPP face parte din Reţeaua Comunicatorilor Regio Nord-Est
Septembrie 30, 2009
Începând cu data de 29 septembrie 2009, Fundaţia Post Privatizare este membru al Reţelei Comunicatorilor Programului Regio, iniţiată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Obiectivul principal al reţelei va fi acela de a disemina informaţii privind programul Regio: finanţări disponibile, proiecte în implementare sau deja implementate, instrucţiuni pentru solicitanţi, oportunităţi de instruire, etc. De asemenea, Reţeaua Comunicatorilor Regio îşi propune să promoveze şi informaţii privind alte surse de finanţare, precum şi informaţii ce ţin de spaţiul european în general. Nu în ultimul rând, reţeaua comunicatorilor doreşte să creeze un sistem de cooperare inter-instituţională pentru a ajuta beneficiarii finali şi potenţialii beneficiari ai diferitelor fonduri europene să aiba acces cât mai uşor la acestea şi să facă faţă, în mod corespunzător, cerinţelor impuse în acest sens.
Prin apartenenţa la această reţea, Fundaţia Post Privatizare şi portalul pentru întreprinderile mici şi mijlocii esimplu.ro îşi reiterează angajamentul de a sprijini întreprinzătorii din România, prin informaţii, consultanţă şi suport general în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene şi posibilitatea de a beneficia de cât mai multe oportunităţi de afaceri pentru ca micii întreprinzători să concureze cu succes pe piaţa europeană.
Pentru informaţii suplimentare referitoare la programul Regio, puteţi accesa site-ul oficial al acestui program, la adresa www.inforegio.ro sau puteţi contacta Reţeaua Comunicatorilor Regio prin intermediu Fundaţiei Post Privatizare sau al portalului esimplu.ro.
Mai multe detalii privind activitatea specifică a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est sunt disponibile pe site-ul instituţiei, la adresa www.adrnordest.ro.
Fundaţia Post Privatizare – un partener valoros pentru IMM
Septembrie 10, 2009
Revista “Tribuna Economică” a publicat, în numărul 31 apărut în data de 5 august 2009, un articol dedicat activităţii Fundaţiei Post Privatizare în beneficiul întreprinderilor mici şi mijlocii din România.
Regăsiţi în continuare articolul în format pdf, publicat pe acest site cu permisiunea revistei “Tribuna Economică”.
Mai multe informaţii despre studiul online la care face referire articolul respectiv sunt disponibile aici.
Articol “Tribuna Economică” – 5 august 2009
E-Invest Marketing şi FPP au lansat la Cluj-Napoca raportul “Investiţii în online”
Iunie 11, 2009
Cluj-Napoca, 11 iunie 2009 – E-Invest Marketing şi Fundaţia Post Privatizare au lansat astăzi, la Cluj, în cadrul conferinţei „Strategii de creştere şi dezvoltare prin utilizarea mediului online pentru IMM-uri şi antreprenori”, concluziile raportului „Investiţii în online” derulat în colaborare de cele doua instituţii. Conferinţa a fost organizată sub umbrela primei Săptămâni Europene a IMM-urilor. [Mai mult]
P. Barta: “Cred foarte mult în Fondul Român de Contragarantare”
Mai 15, 2009
Business Standard şi Fundaţia Post Privatizare au organizat miercuri, 13 mai, conferinţa “Antreprenor. Soluţii pentru un an de criză”, în cadrul primei ediţii a Săptămânii Europene a IMM-urilor 2009.
Participanţii au avut ocazia de a pune întrebări autorităţilor centrale de resort, reprezentate de Secretarul de Stat Gheorghe Marin, din partea Ministerului pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Aurel Şaramet – Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Magdalena Mihordea – Comisia Europeană şi Peter Barta – Fundaţia Post Privatizare. De asemenea, situaţia economică actuală a fost analizată, împreună cu cei prezenţi, de către Robert Rekkers – Banca Transilvania, Angela Roşca – Tax House, Gabriel Biriş – Biriş-Goran şi Ionuţ Simion - PriceWaterhouseCoopers.
“Fondul de Contragarantare (aşa cum l-am propus noi, nu cum a fost votat azi – 13 mai, n.red) poate diminua costurile cu provizioanele la bănci”, a declarat Aurel Şaramet, Preşedinte FNGCIMM. “Cred foarte mult în Fondul Român de Contragarantare”, a completat Peter Barta, Director Executiv FPP.
Partea a doua a conferinţei s-a axat pe partea practică a soluţiilor pe care antreprenorii le au în contextul acestui an destul de dificil pentru mediul de afaceri în general. În acest sens, antreprenori de succes români şi străini au discutat despre ceea ce pot face oamenii de afaceri pentru a recurge cât mai puţin la măsuri drastice de supravieţuire în contextul actual. Invitaţii speciali ai conferinţei au fost Therese Albrechtson (Albrechtson Holdings – Suedia) şi Robert Lang (CEO Result – Germania), doi antreprenori care au reuşit să se impună în mediul de afaceri internaţional şi care au acceptat să participe la conferinţa “Antreprenor. Soluţii pentru un an de criză” pentru a împărtăşi din experienţa lor.
“Chiar şi în vremuri de criză, există foarte multe oportunităţi pentru companiile bune”, le-a spus Robert Lang celor peste 130 de participanţi. “Atunci când nu ai foarte mulţi bani, începi să fii creativ şi să te gândeşti la alte soluţii”, a adăugat acesta.
Conferinţa “Antreprenor. Soluţii pentru un an de criză” a fost organizată de cotidianul de afaceri Business Standard şi Fundaţia Post Privatizare, parteneri fiind Banca Transilvania, FGCIMM, Vodafone şi Raiffeisen Bank, cu sprijinul Hotel Crowne Plaza, Accent Travel şi Babylon Consulting. Parteneri media au fost The Money Chanel şi portalul pentru IMM-uri esimplu.ro.
Puteţi vizualiza galeria foto a evenimentului aici.
Fragmente de la conferinţă sunt disponibile şi pe contul nostru de Twitter.
FPP participă la TIMM 2009
Mai 7, 2009
În perioda 6-10 mai 2009, centrul expoziţional Romexpo găzduieşte Târgul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii 2009, ca parte a primei Săptămâni Europene a IMM-urilor. [Mai mult]




