Delocalizarea – între concurenţă şi combativitatea etică

Principiile şi normele unei conduite morale, care nu ar trebui neglijată în afaceri, în schimburile comerciale, în concurenţa de piaţa, în activitatea societăţilor transnaţionale, care investesc şi relocalizează producţie şi servicii, au constituit atât teme supuse dezbaterilor din mediile politice, sociale, economice, ştiinţifice, academice, cât şi acţiuni de evaluare şi luări de poziţie din partea militanţilor pentru o dezvoltare echitabilă şi durabilă, pentru protejarea mediului înconjurător, păstrarea biodiversităţii, pentru ameliorarea condiţiilor vieţii economice şi sociale.

Delocalizarea, fenomen mult mediatizat în ecuaţie cu investiţiile internaţionale, se referă la externalizarea şi fragmentarea producţiei şi serviciilor în alte arii geografice, de către societăţi, prin intermediul filialelor lor, separându-se în acest fel locul de producţie (sau de transformare a mărfurilor) de locul de consum. Realităţile au arătat că impunerea unor norme de conduită etică de către decidenţii politici ai statelor au determinat producătorii naţionali să-şi completeze lista considerentelor care conturează tabloul decizional privind delocalizarea, adăugând interesul pentru acele locaţii unde acţionează norme mai puţin exigente.

Un grup de cercetători (Gilles Grolleau, Tarik Lakhal, Naoufel Mzoughi, Does ethical Activism Lead to Firm Relocation, Kyklos, Volume 57, no. 3 / august 2004) au identificat trei generaţii de relaţionare între militantismul etic şi delocalizare, care reflectă evoluţia implicării subiecţilor în problemele societăţii. Prima perioadă s-a caracterizat prin presiunea exercitată asupra guvernelor de către ONG-uri şi asociaţiile din comunităţile locale pentru emiterea de legi şi norme care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă economică, socială şi ambientală prin: creşterea salariilor, asigurarea securităţii muncii, reducerea poluării atmosferice. Aplicarea acestor norme a condus nemijlocit la creşterea costurilor de producţie şi la creşterea riscului de necompetitivitate pe pieţele interne şi externe. Combativitatea pentru etică în această etapă s-a cristalizat sub deviza NIMBY (Not In My Back Yard) susţinând îmbunătăţirea condiţiilor pe teritoriul naţional. Ca răspuns la această campanie, societăţile din ţările dezvoltate au început să ţintească teritorii unde salariile erau mai reduse şi normele privind securitatea muncii şi protejarea ambientului nu se aplicau cu stricteţe.

Cea de-a doua etapă de acţiune etică a adoptat sloganul NIABY (Not In Anyone’s Back Yard) caracterizându-se prin apărarea drepturilor universale ale omului şi reducerea poluării, atribute care nu mai constituiau o problematică a ţării unde se afla compania, ci una mai amplă, universală. Presiunile din partea susţinătorilor pentru implementarea unor norme de etică s-au exercitat nu numai către guverne ci şi către companiile multinaţionale. Încă din anii 70 ai secolului trecut, comportamentul moral în afaceri s-a concretizat prin condamnarea apartheid şi boicotarea regimului din Africa de Sud.

Pentru reputaţia lor, companiile multinaţionale au răspuns, de cele mai multe ori, pozitiv, faţă de cerinţele militanţilor pentru etică, evitând neglijenţa faţă de angajaţi şi faţă de mediul înconjurător, în ţările în dezvoltare. Ele au conceput şi au adoptat coduri de bună conduită care cuprind angajamente şi declaraţii deontologice, în scopul unor activităţi economice fundamentate pe principii etice. Documentul intitulat SA8000 (Social Accountability), având la bază normele elaborate de Organizaţia Internaţională de Standardizare, urmăreşte să reglementeze măsurile privind un tratament corect de muncă aplicabil peste tot în lume.

Cea de-a treia generaţie a militantismului pentru etică, începută în anii’90 ai secolului trecut, s-a caracterizat prin trecerea de la confruntare la cooperare între părţi, recunoscându-se necesitatea conlucrării crescute dintre companii, organizaţii şi state pentru viitorul Planetei. Astfel, companiile au înţeles că sunt responsabile şi că trebuie să coopereze constructiv între ele şi împreună cu guvernele şi cu organizaţiile non-guvernamentale să formeze alianţe bazate pe etică prin care să-şi îmbunătăţească imaginea în faţa consumatorilor, să ofere produse eco-etichetate, să evite atacurile denigratoare la adresa lor, să fie acceptate sub aspect social. ONG-urile au de câştigat din această colaborare, deoarece îşi văd eforturile răsplătite.

Concluzia ar fi ca o colaborare între subiecţii implicaţi ar fi benefică pentru toţi, iar evitarea relocalizării ar fi cea mai benefică pentru economia ţării din care investiţia s-ar retrage.

Bibliografie:

1. Problèmes économiques, nr. 2886/9 novembre 2005, La Documentation Française, Paris, 2005
2. Problèmes économiques, nr. 2899/10 mai 2006, La Documentation Française, Paris, 2006
3. Problèmes économiques, nr. 2975/8 juillet 2009, La Documentation Française, Paris, 2009
4. Cahiers Français, n.299, novembre-décembre 2000, La Documentation Française, Paris, 2000

Irina Toboşaru
Asistent comunicare – FPP